“Sas primas abbas de Giuanne Fiore” di Stefano Arru
Apo connotu s’amigu Giuanne Fiore comente poete de sos pius mannos, pro non nàrrere su pius mannu de sos chi s’agatant, gustende sas poesia de su lìbberu sou “Camineras”. E apo tentu su piaghere fintzas de nde resare medas in radio pro las fàghere apretziare a sos iscultadores fitianos. Ma chi esseret iscriidore e literadu mannu abberu meda fintzas in prosa, l’apo iscobertu custas dies leginde su romanzu “Sas primas abbas”.
Dae sas primas paginas, sa cosa chi m’at fertu luego est istada sa manera, su tragiu de descrìere sos pessonazos, in ànima e carena. Pro s’ànima, at bogadu a campu una balentia illacanada de fàghere connòschere totu sos minutzos, sos pidinos, sas trassas o su bonuchèrrere che ch’esserat unu psicologu famadu . Pro sa carena, che ch’esserat su mezus pintore chi cun pinzelladas giaras, siguras, ladinas at fatu bidere fintzas sos neos pius cuados, dae conca fin’a pes. In custa faina de iscientziadu-artista, unu de sos primos pessonazos bogados a pizu est Totoi Pane, su macu-bandidore de sa ‘idda de Bonifaghe. Leende filu dae issu, Giuanne faghet una bella arregionada subra sa mentalidade de sa ‘idda. De Totoi nde faghet un retratu literàriu chi mancu Manzoni fit resessidu a l’inzamare che pare. De sos pessonazos nde leat in cussideru de onzi zenia: macos e sàbios, pòberos e ricos, massagios e pastores, nòbbiles e pobulanos, mengos e istudiados, religiosos e nono, òmines e fèminas, amigos e nemigos, bagianos e cogiados, bonos e malos e gai sighinde. E gai tra sos nòbiles b’agatamos donnu Antiogu Trobeas e donna Crementina, sa mama sua. Pro los fàghere connòschere a minudu a minudu e intreos-intreos, b’at postu duas paginas. Est un’impresa ch’in pagos ischint cumprire.
Sa cosa chi m’at ispantadu a pius de totu est su limbazu impreadu dae Giuanne. Paret chi non connoscat atera limba, tantu est samunadu a puntinu custu sardu. Non b’agatamus perunu italianisimu comente s’iscriet e si faeddat oe dae sa zente, massimu cussa istudiada. Custu lìbberu m’at fatu torrare a pitzinnu, cando de italianu si nde trataiat in iscola ebbia e su mastru, innetiende sos temas mios cun su lapis rugiu e biaitu, b’iscriiat: “pedissequa traduzione dal sardo all’italiano, tipica frase idiomatica sarda”. Cheriat narrere chi pensaia in sardu e che lu boltulaia in “italianu porcheddinu” E oe Giuanne est impitende cussu sardu de tando chi paret samunadu in su riu Temo. Sa limba logudoresa ch’impreat Giuanne est limpia e rica ca l’at suta dae mamiddas de mama e ca l’at contivizada e sighida a impreare sempre, fintzas daghi sos impignos de sa vida che l’ant giamadu a foras de sa terra nadia, sena perdere mai s’identidade sarda. Antzis, mi paret ch’in terra furistera l’apat afortigada. Ma Giuanne sa limba de late non la connoschet ebbia. Est bonu fintzas a la criare e a l’illargare, cando bi cheret: finas custu est s’impreu de su poete e iscriidore. Iscurtende sos messadores de Don Antiogu , mi paret de intèndere sos matessi tribagliadores a sos cales in sa messera deo carraia s’abba ‘e bufare dae sa funtana pius a curtzu, suta s’ùlumu. Sas matessi frases, sas matessi peràulas, sas matessi preguntas, sas matessi rispostas, sos matessi irrocos o frastimos. Cantu a sa limba, paret chi pro Giuanne su tempus si siet frimmadu a cando fit piseddu in bidda sua, de sa cale nde connoschet onzi cuzone, donzi ispuntone e de sa zente sua de tando non nd’at pèrdidu nudda. Paret de bider cussos tempos comente in unu cinema in biancu e nieddu che tando. E sa cosa de importu mannu est chi sa bidda sua fit che pare a sa mia. In su lìbberu, duncas, b’est sa Sardigna intrea de cussos tempos, comente unu continente in totue che pare. E ite cosa bella cando faeddat de s’amistade, de s’azudu in su bighinadu, inue aggiummai totu si cheriant bene. Unu mundu, a dolu mannu, coladu chi non torrat pius. Inue b’aiat misèria, ma fintzas pius paghe a cunfrontu de oe. In su matessi palatu, oe, meda zente mancu si connoschet e nen si saludat. Descriinde sos pessonazos ch’imberghet su mezus sutzu de sa psicologia che ch’esserat s’iscientziadu pius famadu in custa materia. Nde la bogat a pizu daghi ponet a paragone zente istudiada cun zente chi no ischit mancu lègere, zente chi at in manu su podere cun zente de su pòbulu miserinu. E gai ponet in lughe sas trampas de s’avocadu Puntzudu pro si fagher sìndigu e, matzone- matzone, comente tratat su pòbulu cun ingannias. Giuanne est òmine chi at lègidu meda e at frimmadu contivizu in sos tratados de sos pius mannos intelletuales de s’istoria de s’umanidade da’ ue at leadu sa sabidoria insoro pro su bene de sa sotziedade cun “bideas noas a s’anta de sa veridade e de su giustu”, cuntierras betzas e noas tra “sos printzipales chi aiant in manu su podere e sa populascione tratada cun ”mustrinas afaltzadas, ingannias e ingiustiscias nieddas”. E ite mastrianscia Giuanne ponet in mustra cando contat paristorias acurtzu a su foghile intesas “dae babbos e giajos pilicanos”
Su contu de sos caddos birdes est un’ispantu mannu. Lu descriet goi bene chi paret beru e non paristòria, ca lu faghet intrare in sa realidade de sa vida. Descriinde custos caddos birdes mi paret de bider trumas de caddos rudes, àbrinos comente los apo bidos in pitzinnia currinde a tota fua peri sas tancas e mi paret de intèndere s’intinnu insoro. Comente Giuanne at presentadu onzi pessonazu a puntinu sena li fuire nudda de carena, ànima e caratere, goi etotu presentat sos animales. De sos caddos birdes, dinfatis, non mancat de nàrrere “cun sa coa aupada subra sa gropera e sa giua longa ispilustriada dae sos bentos; masedos che anzone cun sa zente insoro e arestes che fera cun sos anzenos. Connoschiant a s’arrastu sa manu fadada e fuiant a s’abbentu dae sos isfidiados. Niunu s’at potidu dare a bantu de lis aer postu fune, ne chi lis apet betadu anca subra, mancari b’aperant proadu a die e a de note e mancu a los trobeire. Si funt sempre arrempellados che ascia de ragiu fichìndesi reos-reos. Ancu t’istruas che sos caddos birdes. Acò unu frastimu pagu ‘onu o unu diciu innotzente.”. Comente amos intesu, Giuanne non nos faghet mancare nudda de sos tempos e de sos logos nostros, in custu romanzu. Inoghe, ch’est tota sa vida e s’istòria nostra de tando chi faghindende memòria nos balet oe pro ammanitzare su tempus benidore. Leginde paret de l’esser vivinde mamentu pro mamentu. Issu ti faghet torrare a mente peràulas, frases, maneras de nàrrere, dissignos, trastes, fainas chi s’italianu nos at fatu ismentigare. Pro fortuna, totu custu est abbarradu in cuzone bonu de sa retentiva e nd’essit a fora leginde s’obera de Giuanne chi, sena faddu perunu, est una meraviza de miraculu, frutu de tribagliu mannu, de chirca, de contivizu sèberu, de giudu e de sabidoria. In finitia podimos nàrrere chi Giuanne est caddu sardu abberu de ratza chi, domadu bene meda dae su tempus, in custu lìbberu, est resessidu a domare alu pius bene sos printzipales cun chertos, punnas e cumbatas de giudu, ma fintzas cun bisiones de ispera e de isetu. Oe mirat diciosu sos frutos de sos dissignos giutos a denanti cun frimmesa pro mezorare sa terra nadia e sa zente sua. Omine de fieresa, oe s’est atatende de amistade e de bellesa arraighinadas in coro mannu de poete chi li faghet mirare sos colores de s’arcuparadu da unu cabu a s’ateru de su chelu cun ogios de pitzinnu, mancari cun annos a coddu. De tretu in tretu, dinfatis, su libberu est còlumu de poesia ca Giuanne, fintzas iscriinde in prosa, non resessit a traìghere s’ànimu poètigu chi est inferchidu in intragnas dae sa naschida cun nobbilesa distinta chi non s’agatat che pare. Giuanne est pinna lichita e afinigada de s’ànima manna de Sardigna. E pro resèssere a fàghere e lograre una proa goi manna, bramada ma istragosa, bi cheret testoturresa, passènscia e alenu longu. Dende boghe a tota sa comunidade, custu lìbberu est unu siddadu de sa limba e de s’identidade nostra, nàschidu dae sas intragnas ladinas de sa cultura pobulare. Intro custu romanzu, Giuanne che at inferchidu unu tratadu sotziale e polìtigu chi azuat a indisciare mezus peleas e ingannias agguantadas subra palas a sa muda pro sèculos intreos, remuzèndelas a lenu a lenu fintzas a che las tragare in cussènscia, pessu e rebellia de sos pius. E gai nd’’essint a fora punnas e ideales de giustiscia e de veridade chi Giuanne at contivizadu cun innidesa in tempus de polìtiga abberu alta, allummada de sentidos saliosos de dare, non de leare; sos matessi chi l’ant ghiadu a manu tenta che servidore bonu de sos bisonzosos. Pro custa faina de importu illacanadu pro sa limba e sa cultura sarda, a Giuanne Fiore li deghet unu monumentu. E nde l’amos a fàghere un’àteru pro su romanzu benidore chi at a essere nessi che pare a custu.
A chentuchimbantannos Giuà, cun salude e fortuna! Chi Deus ti ponzet sempre sa manu in conca pro ti sighire a dare custa sabidoria manna che fizu de ànima sèberu!
