“Sas Animas. Sa falada a s’Inferru” de Anghelu de sa Niéra
Capìtulu III: Sa falada a s’Inferru
S’àttera notte mi nde so pesadu pro andare a Campusantu, ma non mi
sentio bene, tando mi che so bettadu torra a lettu e apo leadu sonnu.
A unu tzertu puntu accò unu bisu, unu sònniu meda feu. Mi so bidu su
matessi in Campusantu in ue b’est sa rughe de sas ànimas e no ischio
in cale cuadru che fèrrere, ma cando mi so mòvidu pro andare a sa
tumba de tia Lughia, acò un’ànghelu lughente tantu chi l’apo nadu de
nde istudare sa lughe, ma issu m’at nadu:
– Ànghelu caru custa no est lughe chi s’istudat, custa est lughe ispiritale.
Comente at faeddadu mi so abituadu a sa lughe e l’apo dimandadu:
-Si ses bènnidu a mi leare, cheret narrer chi so morzende, ma tando in ue est Santa Brìgida e sas àtteras Santas chi prego ogni notte?-
Issu a mie:
-Tue non ses morzende, ma pro òrdine de sa Vergine Maria so bènnidu a ti fagher visitare s’inferru.-
Mi so postu a piànghere e l’apo nadu:- Ello mi che bettas in s’isprefundu e tando tottus sas pregadorias mias non sunt servidas a nudda!-
S’Ànghelu a mie:
– Proite as pregadu sa Vergine Maria, Issa m’at nadu: cuss’òmine est tropu atrividu giughelu a bider s’inferru non siat chi si ponzat in conca de peccare torra, ca in vida sua nd’at fattu a caddu e a pees. E acò chi so bènnidu!-
M’at leadu a manu tenta e mi ch’at gittu in custu logu fungudu e pienu de fogu e de dimònios de ogni calidade, tottus ispecializados che a
s’universidade. E chie fit ispecializadu a frastimare a sos òmines e
chie a los fagher peccare in adultèriu e chie a furare e chie a narrer
su falsu in tribunale e chie a diffamare sos àtteros òmines e sas
fèminas, pro li bogare de fune, podides immaginare cantos professores
de peccadu b’aiant e tottu de gradu pius altu e malannu chi si los
pighet.
Si sunt postos a nos frimmare, ma s’ànghelu cun nd’unu raju de
lughe los at immesisciados e tando si sunt cumpostos comente prima
chena nos frimmare. Andende a dae innanti s’ànghelu at apidu unu
montiju dae ue si podiat bider sa panoràmica de s’inferru e de tottu
sos dannados. Fint milliardos e deo no apo chircadu mancu de los
contare, fit comente de si pònnere a contare sas guttas de s’ocèanu.
Daepoi chi nos semus sètzidos s‘ànghelu at cumintzadu a faeddare:
-Custu est unu logu de tantas penas, mannu coment’est, mannu, mannu
meda. Como ti naro sas penas printzipales chi devent aguantare sos
dannados.
Primu est sa pèrdida pro s’eternidade de Deus Nostru Criadore.
Segundu: mossos de cuscèscia chena fine.
Su de tres: sa connoschèntzia chi cussa sorte non at a finire mai.
Su de battor: su fogu chi intrat che resorza in s’ànima chena la bochire mai.
Est una pena tremenda, est fogu ispiritale achicadu dae s’arrennegu de
s’ànima contr’a Deu e pius inchietada est s’ànima e pius si brujat.
Su de chimbe: est un’oscuridade fittiana, orrorosa, unu fiagu malu
estremosu chi nde bogat s’alenu. E si puru b’est iscuru continuu sos
dimònios e sas ànimas si bident issas e tottu e pompiant sos
malefattos issoro e de sas àtteras e ogni peccadu at su fiagu malu sou.
Su de ses: sa cumpagnia de Sàtana pro semper. Isse est gai feu
cun cuddos ojos nieddos e rujos chi girant che una morrocula e sa cara
est leza che sos rajos, una mustriaca isprammosa.
Su de sette: sundisisperu, s’òdiu contr’a Deus, sas imprecatziones e sos frastimos gai malos de ti fagher bumbitare.
Custas sunt sas penas chi sos dannados suffrint umpare, ma no est custa sa fine de sos turmentos.
Como beni in s’àtteru montiju pius a giosso. Inoghe che ant turmentos
ispeciales pro ogni ànima chi sunt sas peleas de sos sentidos. Ogni
ànima chi at peccadu benit turmentada in su sentidu chi at peccadu chi
non si podet narrer e contare. Abbaida cust’esèmpiu: chie at peccadu
contra a su de ses e a su de noe cumandamentos benit iscorzadu a fogu
lenu e puntu cun una mola de chentu aguzas e sos ùrolos suos faghent
urulare fintzas sas àtteras ànimas chi bident e non si podent cuare
sos ojos. Inoghe, si non ses ispereladu, miras sas gruttas profundas,
burrones in ue ognunu at sa tribulia sua.
A bider tottus custos turmentos, sa cara fea de Sàtana, de sos àtteros
dimònios e de sas ànimas, fio pro mi dimajare, ma s’ànghelu m’at
tzirigadu, semus pigados in Campusantu e prima de si che andare m’at
nadu:
-Solu pro gràscia de Deus ses faladu e pigadu si non fist mortu
e brujadu che sos dimònios. Nara gràscias a sa Vergine Addolorada,
cussa bella manna bestida dae Iolanda chi est in cheja-
S’Ànghelu si che bolat e deo imbaro solu a curtzu a sa Rughe de sas ànimas e mi ponzo a pianghere. In cussu momentu acò a mama!
– Fizu me’ ello non cheres bider s’Inferru che a tantos santos si tue
non lu ses ancora. Ischidadi chi as bidu tottu in sònniu.-
A unu tzertu puntu, calicunu m’scudet unu ciaffittu e fit muzere mia chi fit bènnida dae s’aposentu sou ca m’aiat intesu pianghende in su sonnu e m’at ischidadu.
Bos conto custas cosas pro ite ischiades chi s’Inferru feu b’est e un incras niunu potat narrer chi non nde ischiat nudda ca deo bos l’apo nadu. Sorres e frades mios àtteru chi non crèere chi non b’est s’isprefundu! Mi so assustadu meda chi como pro sos amigos mios diat finas morrer pro los salvare dae s’Inferru.
Nostra Segnora Addolorada mezus mortu a sa nàschida chi andare a
s’inferru!
